Descriere
Primele cărți parcurse de copilul ajuns la vârsta școlară sunt definitorii pentru stimularea și modelarea interesului său pentru lectură. Prin titluri atent selecționate, care să constituie o sursă de învățăminte, dar și de divertisment, micul școlar este încurajat să-și folosească imaginația, să-și dezvolte capacitatea de a empatiza și să-și însușească anumite valori și modele de comportament.
Textele incluse în acest volum servesc în totalitate scopului mai sus menționat, transformând fiecare pagină într-o minunată aventură a cunoașterii. Veți întâlni aici cele mai frumoase basme clasice, atât din literatura română, cât și din cea universală (Ion Creangă, Petre Ispirescu, Ioan Slavici, Frații Grimm, Hans Christian Andersen, Charles Perrault, Robert Southey), dar și numeroase povești populare, fabule, legende, poezii, ghicitori și proverbe. În alegerea lor s-au avut în vedere atât mesajul transmis, cât și accesibilitatea din punct de vedere al limbajului utilizat, adecvat nivelului de înțelegere al elevilor de clasa I.